Laszlo Balint, antrenorul principal al formației UTA Arad, a declarat că elevii săi rămân cu regretul că au pierdut două puncte importante în ultimul minut de joc al confruntării cu FCSB și că își propun să recupereze aceste puncte pe „Municipal” cu FC Botoșani.
„A fost consum foarte mare, atât din punct de vedere fizic, cât și mental la meciul cu FCSB. Dorința de a evolua bine și a scoate un rezultat bun împotriva unei echipe ce se luptă pentru titlu a fost foarte mare. În fața unui stadion plin, ne-am dorit enorm noi, toți, să facem un meci cât se poate de bun. Până la urmă, s-a văzut asta prin ceea ce au arătat băieții pe teren, rămâne doar dezamăgirea rezultatului. Sau, mai bine spus, a fost o dezamăgire, căci am trecut repede peste ea. Era firesc să facem acest lucru și să ne concentrăm deja pe meciul următor. Legat de consumul fizic eu zic că ne-am revenit, am avut timp suficient, dar cred că și din punct de vedere mental suntem bine. Am reușit să concentrăm toate aspectele pozitive, toate lucrurile bune identificate în meciul cu FCSB și să reglăm atât prin antrenament, cât și prin analiză lucrurile care au funcționat mai puțin în perspectiva meciului de la Botoșani. Nu s-au comis greșeli doar la faza golului lor, de 1-1, ci și în alte situații, dar le-am reglat prin discuții și antrenamente. Îmi place să cred că nu rămânem ancorați în ceea ce s-a întâmplat mai puțin bun în meciurile anterioare, ci să ne concentrăm rapid la următorul joc ce vine, iată, foarte repede, vineri, la Botoșani”, a declarat Laszlo Balint.
FC Botoșani – UTA va avea loc vineri de la ora 18:30, partida urmând a conta pentru runda a IV-a a Ligii 1.
Vineri, 6 august 2021
ora 18:30 FC Botoșani – UTA Arad
ora 21:30 CS Mioveni – CFR Cluj
Sâmbătă, 7ugust 2021
ora 18:30 Academica Clinceni – „U” Craiova 1948
ora 21:30 FC Argeș – Rapid
Duminică, 8 august
ora 19:00 Chindia Târgoviște – Dinamo București
ora 22:00 FCSB – Gaz Metan
Luni, 9 august
ora 18:30 Farul – Sepsi OSK
ora 21:30 Universitatea Craiova – FC Voluntari